Daca nu ploua va trebui sa avem grija ca pamantul proaspat insamantat sa nu se usuce complet in aceasta perioada. Dupa doua saptamani se poate rari udarea la aproximativ de 2 ori pe saptamana, in functie de starea vremii. Vara necesita mai multa apa decat primavara sau toamna, datorita temperaturii mai ridicate. De asemenea tunsul se face mei des. Intretinerea gazonului natural  pe timpul iernii este minima, deoarece necesita doar lumina.

Tunderea gazonului

Prima tundere cu masina de tuns se poate efectua cand iarba a crescut 8-10 centimetri. Pentru a pastra gazonul intr-o stare buna trebuie tuns regulat, o data pe saptamana sau cel mult o data la doua saptamani.

Daca gazonul este tuns frecvent atunci se va dezvolta frumos, firele de iarba se vor improspata si se vor indesi, iar buruienile vor fi eliminate. Gazonul trebuie tuns cu masina de tuns gazon, inaltimea maxima pe care trebuie sa o aiba este de 5-6 centimetri.

Udarea gazonului

Va trebui sa fiti atenti la cantitatea de apa administrata, caci daca va fi in exces acest lucru favorizeaza aparitia buruienilor. Cantitatea de apa se administreaza astfel incat ea sa patrunda pana la radacina ierbii, daca apa va fi putina atunci radacinile se vor ridica la suprafata si gazonul va deveni sensibil la seceta. Este de preferat ca udarea sa se faca dimineata, astfel incat sa se evite un soc termic, precum si aparitia mucegaiului.
Firele de iarba vor rasari cam dupa sapte zile dupa insamantare, dar veti putea beneficia de un gazon adevarat abia dupa cinci- sase luni. Dupa crestere, gazonul trebuie intretinut ceea ce presupune irigarea, tunderea si fetilizarea.

Fertilizarea

Intretinerea gazonului natural presupune ca o data pe luna, gazonul sa fie tratat cu un ingrasamant complex sau cu azotat de amoniu( 30-40kg azot la hectar/10g azotat de amoniu la m). Dupa fertilizare este bine sa urmeze o irigare care sa umecteze solul pana la 10 cm.

Combaterea buruienilor

Se poate face in doua feluri mecanic sau chimic, daca numarul de buruieni este redus plivitul se poate face prin smulgere sau prin tundere astfel incat acestea nu sunt lasate sa formeze seminte si nici sa acumuleze substante de rezerva, ca atare se epuizeaza si dispar. Pot crea probleme gramineele anuale (Settaria sp.) si perene (Sorghum halepense) a caror combatere se poate face mai ales prin plivit si cosit. Cosirile repetate elimina din primul an Settaria sp.care o data cu instalarea unui gazon compact nu mai gaseste conditii de incoltire. Mai dificila este combaterea gramineelor perene care se inmultesc si vegetativ (Sorghum halepense) dar care prin cosiri repetate si plivit se pot elimina in circa 2 ani.

Combaterea mecanica

Este necesara dar de multe ori nu este suficient si este nevoie si de o combatere chimica foarte facila pentru buruienile dicotiledonate, ce se combat usor prin erbicidare. Se aplica aceleasi erbicide ca si la cerealele paioase, erbicidul alegandu-se in functie de buruienile dominante. In general, speciile pentru gazon au o rezistenta buna la erbicidele de contact, la o instalare buna erbicidarea este necesara numai in  primul an. Nu se recomanda erbicidarea la un numar mic de buruieni, care pot fii indepartate usor prin plivit.
Indiferent de anotimp, aleile si spatiile verzi au nevoie de intretinere permanenta pentru a-si pastra frumusetea si pentru a oferi un spatiu de relaxare perfect. Nu le vom neglija! contact@ecogazon.ro